23 august a reprezentat sărbătoarea națională în perioada comunistă, inițial celebrând eliberarea României de trupele sovietice în 1944. Totuși, o altă dată de 23 august, cea din 1939, are o semnificație deosebită pentru pactul Molotov-Ribbentrop, sau acordul Stalin-Hitler, analizat de profesorul Ioan Stanomir în HotNews.
Ziua de 23 august 1939 reflectă o tragedie europeană sângeroasă și devastatoare. Pactul de la Moscova, semnat între regimurile totalitare și revizioniste, este rezultatul unei politici demarate în 1922 prin acordul de la Rapallo. După aproape două decenii de pace fragilă, războiul s-a întors în Europa, culminând cu o catastrofă globală ulterior.
Doar Uniunea Sovietică, dintre cele două puteri semnatare ale pactului de neagresiune, a reușit să supraviețuiască războiului, devenind câștigătoarea carnagiului pe care l-a declanșat, începând cu 1939. URSS a intrat în anul 1991, renunțând la ideologia comunistă, dar păstrând proiectul imperialist și totalitar.
Rusia lui Putin acționează și gândeste asemănător cu statul lui Stalin. Raptul teritorial, teroarea, cruzimea și tirania sunt, atunci ca și acum, instrumentele politicii rusești. Locul Finlandei din războiul de iarnă a fost luat de Ucraina. Ambiția sferelor de influență rămâne esențială pentru Rusia, care nu poate accepta dreptul popoarelor de a-și decide soarta.
Adevărata victimă a pactului de la Moscova a fost independența națiunilor din centrul și estul Europei: revizionismul explică concordia ruso-germană. Sistemul de după 1920, bazat pe autodeterminare, a fost distrus brutal, fiind înlocuit cu agresiune și rapt.
Se poate argumenta, conform realismului lui Raymond Aron, că indecizia occidentală a provocat tragedia din august 1939: lipsa voinței de a răspunde politicii naziste a generat condițiile pentru ceea ce a urmat. Observația lui Aron sugerează că pacifismul poate încuraja agresiunea și provoca catastrofe. Pacea necesită determinare și descurajare.
Sistemul de după 1920 a fost grav subminat de absența SUA și lipsa unui mecanism de descurajare. Regimurile totalitare au acționat într-un climat propice brutalității. Deliberările „Ligii Națiunilor” au fost inutile fără o reacție militară.
August 1939 a culminat cu contestarea ordinii internaționale, având la bază o viziune comună a statelor. URSS a fost co-responsabilă, alături de Germania nazistă, pentru declanșarea celui de-al doilea război mondial: timp de doi ani, a fost aliat și complicele la agresiune, pactul consacrând triumful expansionismului rus.
Lecția tragediei din 1939 pentru prezent este necesitatea urgentă de realism lucid. Revizionismul reprezintă o forță redutabilă: Rusia, China comunistă, Iranul și Coreea de Nord doresc să distrugă ordinea garantată de SUA. Politica Rusiei în Ucraina prefigurează acțiunile Chinei comuniste în Taiwan, iar ambițiile nucleare iraniene constituie un totalitarism hegemonic.
Europa actuală face parte dintr-o comunitate atlantica mai largă. În ciuda erorilor istorice, SUA rămâne singura putere capabilă să asigure coeziunea acestei alianțe. Atlantismul este o necesitate vitală.
Comunitatea atlantică trebuie să exercite descurajare; inamicii ruși sau chinezi trebuie să perceapă costul agresiunii ca fiind insuportabil. Descurajarea este o strategie pentru pace.
Discuția atlantică despre pacea din Ucraina trebuie să pornească de la aceast trecut traumatic. Conduita rusă este agresivă și duplicitară, la fel ca cea sovietică. Garanțiile de securitate pentru Ucraina sunt indispensabile; fără ele, o nouă invazie este inevitabilă.
August 1939 reprezintă o tragedie. Libertatea noastră este incompatibilă cu imperialismul totalitar: fermitatea lucidă este singura cale de a evita revenirea unui trecut teribil.
Articolul a fost publicat inițial pe Contributors.ro.
